Curatati dovleacul si dati-l pe razatoarea mare (se poate cumpara gata ras). Puneti intr-o cratita dovleacul, zaharul si zaharul vanilat, la foc mic, iar cand incepe sa lase zeama amestecati cu o lingura de lemn pana mai scade, apoi adaugati zeama de lamaie dupa gust, 1 lingurita de coaja rasa de lamaie, scortisoara, nucile zdrobite cu facaletul, esenta de rom si grisul, amestecand pana se incorporeaza bine si scade zeama de tot.
Intindeti pe masa o foaie de placinta, stropiti-o cu ulei (puteti sa ungeti cu o pensula) suprapuneti inca o foaie, apoi distribuiti uniform cam o optime din umplutura (dintr-un pachet de foi de placinta ies cam 8 rulouri).
Rulati placinta nu prea strans, avand grija sa ungeti locurile in care se suprapune foaia, mai ales cand o indoiti la capete. Asezati rulourile in tava unsa cu ulei, ungeti-le si deasupra cu ulei si dati la cuptorul preincalzit, la foc mediu, 35-40 minute, pana se rumeneste frumos.
Scoateti placinta, lasati-o sa se racoreasca, apoi pudrati cu zahar pudra. Taiati-o bucati nu prea mari, puneti-o pe farfurii si garnisiti cu miez de nuca, daca doriti. Este un deliciu !!!