Tort caramel cu blat din pandişpan

Desert
Ușor
55 min

Ingrediente

6

Preparare

Preparare15 min
Gătire40 min
  • Chiar dacă am propus un regim de austeritate în cămara caloriilor, iată că vin cu un tort ce-mi aduce aminte de timpuri de mult apuse. Această reţetă era în mare vogă prin anii '80. Stau şi mă gândesc la acele timpuri în care ne scormoneam imaginaţia să găsim reţete cât mai economice (că doar totul era la cotă, mai ţii minte?!) şi care abia acum le considerăm sănătoase pentru că nu foloseam frişcă sintetică, sau alte adaosuri şi creme instant ce azi au invadat rafturile magazinelor. Şi cum acest tort nu l-am făcut de foarte mulţi ani (oare de pe vremea aceea?!), m-am gândit să mai aduc o picătură din acele vremuri (deşi nu sunt deloc o nostalgică a acelor vremuri). Dacă ai făcut până acum crema caramel (sau zahăr ars se mai spune, deşi, te rog să consulţi un manual de referinţă Sandală Marin, vei vedea ce înseamnă crema de zahăr ars) şi dacă ai mai făcut şi pandişpan, atunci totul este foarte simplu. Şi chiar dacă nu ai făcut toate acestea până acum, să ştii că nu este ceva complicat. Pot spune că este foarte simplu.
    Pentru început pune pe foc o tavă pentru tort unde răstorni zaharul pentru glazură, şi-l ţii la foc aproape mic, până ce se caramelizează, dar ai grijă să nu se ardă, devine amărui. Cât timp mai este fierbinte, tapetează pereţii tăvii, apoi pui deoparte.
    Acum trebuie să faci blatul de pandişpan:
    Într-un bol, mixează bine albuşurile, după care adaugă pe rând zaharul, gălbenuşele şi la final făina.
    Înainte de a bate pandişpanul, pune pe foc într-o crăticioară, laptele şi zahărul pentru cremă. Dacă ai terminat cu pandişpanul, pune la aşteptat blatul şi te ocupă mai departe de crema caramel.
    În timp ce laptele stă pe foc (vezi să-l pui la foc potrivit ca să nu se afume) împreună cu cele 4 linguri de zahăr, răstoarnă ouăle într-un bol şi le mixează până devin spumoase. Când laptele dă în fiert, închide focul şi răstoarnă încet gălbenuşele peste lapte, dar mixând repede ca să nu se întărească oul.
    Răstoarnă peste zaharul ars, pentru început, laptele amestecat cu ouăle apoi blatul de pandişpan. Cam cu 15 minute înainte, încălzeşte cuptorul la175ºC sau mediu pe gaze. Dacă ai o tavă antiaderentă sau un vas yena, poţi pune direct în cuptor vasul, dar dacă foloseşti o cratiţă emailată, atunci va trebui s-o pui la copt într-un vas la baia de aburi.
    Coci prăjitura cam 40 minute, dar este bine s

Punctează această reţetă

gratzielaGratziela

Întrebări

Poze cu rețata gătită de membri

Comentarii

Punctează această reţetă:

  • pagina 1 / 2

anonymous

MODUL DE PREPARARE ESTE FOARTE INCALCIT. SE SARE DE LA UNA LA ALTA SI NU SE INTELEGE BINE.

am gătit această rețetă
abuz
bairen_love

bairen_love

Zici ca e un desert de saraci , nici nu aveti ce sa bagati in farfurie ,!!!!!!!un ZEU ca mine ar gati mai bine.pt ca Zeii stiu absolut TOT

am gătit această rețetă
abuz

anonymous

E super am mancat este foarte bun

abuz

anonymous

Super

abuz

anonymous

E USOR SI DELICIOS

abuz

anonymous

Uuuu

abuz

anonymous

Draga mea ai dat o reteta care trebuie incercata si cred ca este foarte sanatoasa atit pt adulti cit si pt copii am sa o fac .

abuz

anonymous

De ce nu scrie si cu se prepara??????????? :((((( nu meritati ni- cio stea!!!!!!!!!!!!!! :(((

abuz

anonymous

Este foarte bun acest tort de caramel

abuz

anonymous

Foarte tare

abuz
  • pagina 1 / 2