Praful de copt - ingredientul invizibil

Praful de copt a fost brevetat pe la mijlocul anilor 1860 de catre un profesor de la Harvard. Ca orice noua inventie, a avut parte de o multime de controverse si confuzii, mai ales cand a aparut la vanzare pe rafturile magazinelor.

Companiile producatoare au incercat sa-si apere propriile formule, dand vina pe produsele concurentei ca fiind toxice. Fiecare parte a avut sustinatori din randul medicilor sau chimistilor, chiar si nume de top dintre oamenii de stiinta.

Praful de copt este un agent de afanare folosit cu precadere la blaturi de tort, fursecuri si aluaturi pufoase care contin lapte dulce printre ingrediente.

Praful de copt contine bicarbonat de sodiu si alte doua componete: amidon si un ingredient acidifiant. Adaugarea acidului in componenta are rolul de a initializa o reactie chimica dar si de a neutraliza gustul alcalin. Daca vi s-a intamplat vreodata sa adaugati intr-o reteta bicarbonat de sodiu in loc de praf de copt atunci, stiti cu siguranta gustul obtinut (“de sapun”).

Ca magia sa se realizeze este necesar ca praful de copt sa fie bine amestecat cu faina si ingredientele uscate, apoi in contact cu lichid se produce dioxid de carbon si se formeaza bule care determina aluatul sa se extinda.

Cateva reguli de folosire:
  • praful de copt poate inlocui bicarbonatul intr-o reteta, dar nu si invers;
  • nu se adauga mai mult de 1 lingurita de praf de copt la cel putin 150 gr de faina;
  • prea mult praf de copt face ca aluatul sa creasca repede si ulterior sa scada brusc;
  • un aluat cu multa faina si grasime si putin praf de copt devine compact si tare;
  • pentru a verifica valabilitatea prafului de copt: adaugati o lingurita la un pic de apa, daca incepe sa “sfaraie” atunci poate fi folosit;
  • se pastreaza pana intre 6-18 luni daca este tinut la loc racoros si uscat;
  • nu se pastreaza la frigider intrucat contactul cu umezeala ii va distruge proprietatile “magice”.