CASTANE COAPTE IN DUBA (CUPTOR)

mal

Aseara am copt castane....

Afara ningea ca-n povesti, cu fulgi desi si mari , de nu se zarea om cu persoana :). Stand cu nasul lipit de geam ( de cand a inceput sa ninga in Timisoara, fereastra a devenit locul meu preferat ) m-a strafulgerat un gand: CASTANE...CASTANE COAPTE :).

Le-am cumparat de asta toamna dar le-am pus bine si urmand modelul veveritei, le-am trecut la capitolul provizii pentru iarna grea.

Si Doamne, mare dreptate am avut sa fac asta. "Gre iernita sh-o pticatu"....vorba colindei lu' Hrusca...iar merindele dosite prin camara mi-au demonstrat ca a fost bine sa ma iau dupa veverite :).

M-am putut bucura cu un efort minim de dulceata miezului de castane coapte.

Sa va povestesc cum am facut :

Am dat drumul cuptorului sa se infierbante bine ...pe la 180*..asa..

Castanele le-am spalat...da, da....ati vazut bine:)....le-am spalat pe coaja cu detergent de vase , asa cum fac cu toate fructele si legumele care trec prin mana mea (manie de bucatar )...le-am sters bine cu un servet si le-am crestat in mai multe locuri.

Le-am pus rasfirate in tava si le-am bagat la cuptor .

Le-am lasat cca 20 minute , timp suficient sa se coaca miezul fara sa se prajeasca...si sa se parfumeze casa .

Ce a urmat dupa?!...

Sedinta foto, evident....desi era cat pe ce sa raman fara materialul didactic :)). Au fost atat de bune si s-au terminat atat de repede ca mi-a venit sa plang de ciuda :).

Da' nu-i bai, ma duc eu iara la camara, numa sa inceapa sa ninga.... o sa vedeti :))

PS.

Prima mea intalnire cu castanele comestibile s-a intamplat cand eram prin clasa a doua (cred), la scoala cu clasele 1-4 din satul meu natal, Costeiul De Sus .

Ne-am trezit intr-o zi faina de toamna cu padurarul din sat si cu inca un nene in curtea scolii . Dupa doua trei vorbe schimbate cu tovarasa invatatoare, eram deja incolonati si ni se dadea tonul la cantec , deoarece plecam, ca niste pionieri cuminti ce eram , in marea aventura a vietii noastre : la cules de castane comestibile :D.

Nici macar ai mei nu stiau de existenta castanilor comestibili in padurile de la Costei, poate cel mult mistretii care se delectau cu ele...de noi, copiii ,nici nu se punea problema ca am avea habar.

Dar pentru ce mai exista padurarul, atunci ?! Tocmai ca sa afle tainele padurilor :)) si sa ni le dezvaluie si noua :).

Ei bine, am urcat "tarshala 'nalta" (unul dintre dealurile satului )...am mers ce-am mers prin padure si am ajuns la palcul de castani. Era prapad de castane pe jos, incat le puteai aduna cu lopata :)...fericiti trebuie sa fi fost mistretii :)).

Singurul lucru bun pe care l-am facut, a fost sa umplem sacii lu' nenea ala care il insotea pe padurar cu castanele de pe jos si sa ne miram copilareste: "auzi, castane comestibile " :)

Evident am luat si eu cateva prin buzunare, macar sa le arat parintilor ca exista si castane comestibile:).

S-au pierdut prin curte , ciocanite de gaini, deoarece n-a avut nimeni curiozitatea se le coaca sau sa faca ceva cu ele...nici nu stiau , de altfel .

Acum ma gandesc cu jind la covorul de castane din padure si oftez din toti rarunchi cand vad pretul castanelor de import.:(. Nici nu stiu daca acei castani mai exista in padurea de la Costei, sau daca cineva stie sa mai ajunga la ei ...dar promit sa ma interesez :) .

Inchei , cu gandul la castanele coapte de aseara si suspindand de dor dupa satul meu...dupa vremea copilariei...dupa mama.(zilele aste s-au implinit 3 ani de cand a plecat :( )