Nativa din Peru, Oca a fost introdusa pentru prima data in Noua Zeelanda in 1860 si tot neozeelandezii sunt cei care i-au adus omagiul culinar, servindu-o alaturi de miel prajit incepand cu anii 1980.
Oca este o planta perena mica ce creste pana la o inaltime de 20-30 cm. Tuberculii, comestibili, care cresc sub pamant arata precum cartofii, dar mai lungi, au un gust delicios si culori diferite, cum ar fi galben, verde, violet si rosu.
Exista cel putin 50 de soiuri. Exista chiar o varietate de oca denumita “apricot” (caisa, in lb. romana), care are gustul similar cu fructul al carui nume il poarta.
Oca este cultivata in primul rand pentru tulpina si tuberculii comestibili, dar frunzele si lastarii tineri pot fi consumati ca legume verzi. Tulpinile mature pot fi utilizate in mod similar cu rubarba. Radacinile pot fi preparate la fel cum se prepara cartofii sau alti tuberculi.
Oca se consuma fiarta, prajita, murata, sub forma de piure, in tocanite sau salate, in supe, gemuri si dulciuri. In Mexic, Oca este consumata cruda cu sare, lamaie si ardei iute. In Peru se prepara in celebrul Pachamanca.
Oca proaspat culeasa are o textura crocanta, comparabila cu cea a morcovului, dar o dulceata aparte. Pentru a i se accentua gustul dulce si calitatile culinare, Oca este de obicei expusa la lumina directa a soarelui timp de cateva zile inainte de consum.
Oca este o sursa buna de energie, are un continut de grasimi scazut, dar este bogata in carbohidrati, calciu, fosfor si fier. Studiile au aratat ca are proprietati antibacteriene si antifungice.
