Se alege o bucata de pulpa de porc groasa de 2-2,5 cm. Se curata de pielita, se spala si se intinde pe o o folie de plastic pentru a putea fi rulata ulterior.
Daca este nevoie se mai bate putin cu ciocanul de pane, punand o folie de plastic deasupra, ca sa nu stricam fibra.
Pentru inceput se unge cu mustar, dupa care se adauga un strat generos de patrunjel tocat fin. Se poate folosi si marar sau chiar frunze de spanac.
Pentru a avea savoare si a avea un aspect colorat in sectiune cand o taiem, se rade, pe razatoarea mare, putin morcov si radacina de patrunjel. Se sareaza si se pipereaza dupa gust.
Rulam strans carnea cu ajutorul foliei de plastic, dupa care legam cu sfoara, din doi in doi centrimetri.
Inainte de a o da la cuptor, intr-o tigaie cu foarte putin ulei, se prajeste carnea pe toate partile, in asa fel incit porii sa se inchida si carnea sa ramina frageda si suculenta.
Astfel pregatita, se da apoi la cuptor pentru cca. 40-50 de minute. Cand este gata, se scoate din cuptor si se lasa la "odihna" acoperita cu o folie de aluminiu. Apoi se portioneaza in felii de 1,5 cm.
Aceasta rulada se poate servi cu orice garnitura, piureu de cartofi, pilaf sai legume sotate. Eu am ales ca din sosul (saftul) de la friptura, cu un pumn de mazare si 1-2 rosii decozite sa fac un sos de mazare.