Carnea se spala, se taie bucati potrivit de mari. Morcovii se spala, se curata si se taie rondele cam de 1/2 cm grosime. 1 ceapa se spala, se curata si se taie pestisori. Verdeturile se spala si se leaga buchet. Se pun aceste ingrediente la fiert intr-o oala cu apa suficienta ca sa fiarba carnea(si sa nu mai fie nevoie sa adaugati!), cu sare si piper boabe. Se fierbe la foc mediu pana ce carnea este moale.
Cat fierbe carnea, se spala ciupercile si se taie bucati(daca sunt proaspete), daca nu, se folosesc ciupercile si zeama lor din cutie. Acestea se pun la fiert cu o felie de lamaie si se lasa sa dea cateva clocote. Dupa ce au fiert, se scoate felia de lamaie, se scot ciupercile si se pastreaza zeama in care au fiert.
Se face "dulceata de ceapa". Se taie a doua ceapa marunt si se pune la prajit cu jumatate din unt, sare, putina apa si 1/2 lingurita de zahar, pana ceapa devine transparenta. Se pune deoparte.
Dupa ce carnea a fiert, se scoate si se pune deoparte. Zeama se strecoara si se pastreaza. In vasul in care se face mancarea, topiti restul de unt, adaugati faina si amestecati in asa fel incat sa adune untul. Se adauga treptat zeama de la carne amestecand continuu ca sa nu se faca cocoloase. Daca nu va ajunge zeama de carne pentru sos, adaugati din zeama in care au fiert ciupercile. Se lasa sa dea cateva clocote ca sa fiarba faina.
Se adauga apoi, pe rand, ciupercile, "dulceata de ceapa", carnea, iar la final, smantana treptat, amestecand bine dupa fiecare adaugire.
Se serveste cu garnitura de orez(fiert in apa cu unt si sare). Se orneaza cu patrunjel verde tocat marunt si, dupa gust, cu feliile de morcovi care au fiert cu carnea.
Nu e usor, dar e foarte bun si merita efortul...Pofta buna!
Comentarii:
Excelenta!